La prasit

Munca  pamantului a fost si a ramas un mijloc de trai in zonele rurale ale tarii.In aceasta perioada prasitul porumbului , pentru necunoscatori inseamna prima sapa care se da , este in toi.Ploile au favorizat buruienile care au napadit culturile de porumb asa ca oamenii cu mic cu mare au dat zor pe ogoare sa opreasca invazia buruienilor.
  In ceata de 4 oameni am purces si noi cu sapele in spinare pana la locul cu porumb , unde dupa ce ne-am organizat pe randuri am inceput voiniceste sa prasim.Cand totul intrase in normal si:eu ,tanti Nuta , tanti Marioara si Niculina , praseam de zor , s-a pus o sfanta de ploaie care ne-a zgornit  spre drumul de casa.

Eu , orasanul venit cu oamenii sa muncim pamantul lui soacra-mea , am crezut ca munca s-a incheiat in ziua aia , dar ceilalti mai experimentati si mai indarjiti pe munca , au zis ca ploia este trecatoare si sa mancam la un adapost pana se opreste.Zis si facut , am stat un ceas la masa pana a trecut ploaia si un soare mare si cald a bagat in abur si ceata tot pamantul.
  Ne-am intors  , nu plouase mult si am inceput sa prasim in continuare.Dupa inca 4 ore de munca s-a incheiat conacul , timpul de munca ,  si am terminat si locul de prasit asa ca obosit si murdar de pamantul reavan , dar mandru si tantos ca un cocos am plecat spre casa  , multumiti ca totul se incheiase cu bine.
 Asa se face munca la tara  , cu oameni simpli si anonimi care duc tara pe mainile si grumajii lor, oameni care robotesc de dimineata pana seara tarziu muncind din greu pamantul tarii , oameni la care nimeni nu le stie necazurile sau bucuriile , oameni care nu se bat cu pumnul in piept ca fac si dreg ca altii din fruntea bucatelor. Lor ,  oamenilor simpli si muncitori ,  le dedic aceasta povestioara.

Sacelu , 20 iunie 2014.